Mix între clasic și modern într-un apartament din Cotroceni


Bianca L
 6496

Întrebarea cel mai des întâlnită atunci când vorbim despre o amenajare este ce stil abordăm, clasic sau modern? Foarte multe amenajări contemporane însă îmbină cele două stiluri, iar rezultatul este o amenajare eclectică în care detaliile clasice se îmbină armonios cu liniile simple și drepte specifice modernismului.

În acest apartament de doar 68 mp, proprietarii și-au dorit să păstreze aerul boem și boieresc al cartierului Cotroceni pentru fiul lor, student la Facultatea de Drept a Universității București. Ideea lor a fost să îmbine stilul clasic cu cel modern pentru a integra clădirea veche în țesutul urban al cartierului. Câteva elemente de mobilier cu valoare sentimentală pe care aceștia le deţineau şi-au găsit locul ideal în acest context: tabloul din dormitor şi pendulul de perete din hol, elemente de la care a și pornit amenajarea.

 

Deși suprafața nu este foarte generoasă, proiectul a fost unul complex, având în vedere stadiul avansat de degradare în care se afla clădirea. Acesta este unul dintre cele mai mari minusuri pe care clădirile vechi le aduc și de care foarte mulți beneficiari fug. A fost necesară decopertarea pereților și a tuturor finisajelor existente până la stratul de bază din cărămidă și refacerea integrală a tuturor instalațiilor – electrice, termice și sanitare. Tâmplăria exterioară a fost înlocuită cu una nouă cu performanțe de izolare ridicate, într-o culoare elegantă de lemn de nuc. Avantajele pe care le aduc majoritatea clădirilor vechi, însă, sunt compartimentarea foarte bună a spațiului și înălțimile impunătoare pe care de cele mai multe ori clădirile noi nu ți le oferă.

 

În cadrul amenajării, arhitecții de la Miso Architects au folosit o gamă largă de profile decorative, acestea fiind unul din principalele elemente de inspirație clasică ale proiectului. Plinta, profilele subţiri pentru pereți și mobilă, brâul pentru delimitarea mediană, cornişa luminoasă în living şi rozetele pentru principalele candelabre aduc o notă de romantism amenajării. La polul opus, elementul modern cheie, pus în valoare de albul pereţilor şi de profilele folosite, sunt uşile Filomuro, supranumite “uşi ascunse”. Acestea au sistemele de feronerie mascate astfel încât accesul să nu fie vizibil, păstrându-se în acest mod linia pereţilor curată.

 

Pentru finisaje s-a optat pentru gresie cu aspect de marmură și mozaic în tonuri de albastru în băi, un joc alb-negru de plăci ceramice în hol și bucătărie, specific blocurilor interbelice, și un parchet stratificat din lemn de stejar într-o nuanță caldă și primitoare în restul camerelor. Din punct de vedere cromatic, tonurile neutre sunt completate de nuanțe de albastru, semnătură a celor de la Miso Architects. Aceste accente le întâlnim în bucătărie la nivelul plăcilor ceramice turcoaz cu textură “spartă” aduse din Sardinia și la placajul de lemn din dormitor.  

 

Miso Architects: "Ne bucurăm mult că am dus la bun sfârşit acest proiect de suflet, în care ne-a plăcut  îmbinarea dintre stilul clasic şi cel modern, precum şi faptul că am putut readuce la viaţă cu o nouă strălucire o locuinţă veche. Sfatul nostru pentru cei care se regăsesc într-o astfel de amenajare ar fi să ţină cont de dificultatea unui proiect într-o clădire veche, de importanţa restaurării corecte a materialelor şi înlocuirea instalaţiilor depăşite din punct de vedere al timpului şi al tehnologiei. De asemenea, recomandarea noastră este să investiţi în finisaje de bună calitate şi corpuri de iluminat care să permită o percepere a spaţiului la adevărata să valoare."