Cum influențează designul interior starea de spirit? (I)


Claudia C
 6175

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce anumite spații îți aduc o stare de bine și ai vrea să revii în ele ori de câte ori este posibil, de ce altele îți sunt indiferente iar pe unele le simți chiar apăsătoare, îți prezentăm câteva elemente esențiale din culisele designului interior, pentru a te ajuta să creezi ambientul reconfortant acolo unde merită cel mai mult: în casa ta.

In mod curent, se spune, petrecem aproximativ 90% din viata noastra in interioare, iar momentul actual face ca acest procent sa urce inca si mai mult. Spatiile pe care le traversam, in care ne oprim, lucram, cumparam, sau locuim isi lasa o amprenta puternica asupra starii noastre de spirit. Daca unele spatii, cum ar fi cele publice sau cele ce gazduiesc mediul de lucru, ne sunt „date”, locuinta este spatiul in care putem interveni pentru a „calibra” interiorul la acele trasaturi care ne aduc starea de bine.

 

Ce este, de fapt, designul interior?

 

O definitie concisa ar putea suna asa: in raport cu toate componentele unui spatiu, designul interior este elementul de legatura si echilibru care face ca spatiul sa functioneze optim si sa ofere confort si bucurie estetica.

Ca disciplina, designul interior s-a dezvoltat in ultimul secol, sub impulsul modernismului. Ca principiu, insa, a insotit dintotdeauna alcatuirea interioarelor, prin relatia armonioasa dintre spatiu si elementele care il alcatuiesc: forme, texturi, lumina etc.

 

Ce ne aduce designul interior?

Prin profesionistii sai, arhitecti sau designeri, designul interior are menirea de a seta spatiul amenajat la preferintele si afinitatile persoanelor ce urmeaza sa il locuiasca sau sa il foloseasca, pentru a crea si a transmite o stare de bine, sau altfel spus, confort psihologic, prin calitati estetice si functionale adecvate.

Miza designului interior este sa puna in valoare calitatile unui spatiu si sa minimizeze sau sa anuleze punctele slabe, printr-o interventie creativa sensibila fata de personalitatea locuitorilor.

 

Principiile de baza care pot crea o stare de bine prin design interior, fie ca vorbim de interventii mici sau proiecte ample de amenajare

 

Echilibrul elementelor de design

Poate cel mai important aspect in amenajarea interiorului este dozajul optim al fiecarei piese de design – de la finisaje la obiecte de mobilier – si o buna relatie intre parti si ansamblu. Totodata, in etapa de selectie a produselor, cu nuante si texturi proprii, este foarte important sa se urmareasca o ierarhie a elementelor de design: care sunt elementele principale, unde introducem accentele si ce elemente neutre alegem care sa sustina punctele de interes.

 

Dupa alegerea materialelor si a obiectelor preferate, modul in care acestea sunt puse impreuna este decisiv pentru obtinerea unui ambient care sa transmita o stare de bine: Cat folosim din fiecare textura, unde o amplasam, cum este pusa in valoare sau ce zona/obiect pune in valoare. Aici, experienta unui specialist, arhitect sau designer, contribuie in mod esential la obtinerea unui ambient echilibrat.

 

Atunci cand remarcam o amenajare sau o compozitie de obiecte care ne atrage si ne incanta foarte mult privirea, este atat datorita obiectelor care o alcatuiesc, dar mai ales faptului ca a fost urmarit un echilibru intre toate elementele folosite.

 

Functionalitatea spatiului

Inainte de a explora universul posibilitatilor estetice in crearea unei stari de bine, este foarte important sa ne oprim asupra aspectelor functionale. Acestea trec cumva in plan secundar intr-un proiect reusit de amenajare, dar neglijarea acestora poate afecta echilibrul estetic si starea generala de confort.

 

Prin ce se traduce functionalitatea? Aranjarea obiectelor intr-o amenajare astfel incat sa serveasca cat mai bine activitatile zilnice si sa ofere libertate de miscare in interior. Pentru mobilier, un design ergonomic care sa ofere confort in utilizare. Pentru aparatura sau obiecte sanitare, performante si fiabilitate tehnica. Pentru finisaje, o rezistenta suficienta in raport cu modul si intensitatea utilizarii. Iar lista poate continua. Atunci cand alegi un produs care te atrage, e foarte important sa ii cunosti caracteristicile tehnice, iar atunci cand amenajezi, un profesionist te ajuta sa economisesti timp si sa ai siguranta unui spatiu care functioneaza impecabil.

 

Functionalitatea optima a unui spatiu este esentiala pentru o stare de bine. Imagineaza-ti cum ar fi sa te atingi mereu de coltul unei mese de design prea mari sau gresit amplasata in spatiul tau sau sa trebuiasca sa faci miscari obositoare pentru a ajunge la dulapul pe care il folosesti frecvent. Sa nu beneficiezi de lumina suficienta acolo unde ai nevoie sau sa constati ca ai infiltratii de apa dupa ce tocmai ti-ai instalat un dus modern. Astfel de probleme pot fi evitate daca acorzi atentie aspectelor functionale inca din etapa de planificare.

 

Perceptia spatiului. Dimensiuni, proportii si amplificare vizuala.

Revenim la aspectele care incanta ochiul si spiritul intr-o amenajare de interior, pentru a explora cele mai importante caracteristici care pot influenta in bine starea de spirit a celor ce locuiesc spatiul.

 

Designul interior are marea calitate de a transforma modul in care un spatiu este perceput. Pentru un spatiu cu calitati initiale importante, designul interior amplifica atu-urile existente, iar pentru un spatiu cu deficiente transforma perceptia, creand ambiente agreabile.

 

Spatiul interior sau zona care urmeaza a fi amenajate sunt definite prin dimensiuni – lungime, latime, inaltime, prin orientare, relatii cu alte spatii (sistem comandat sau decomandat) sau iluminare. Toate aceste caracteristici fizice ale spatiului pot fi semnificativ transformate la nivelul perceptiei si al atmosferei, prin design interior, pentru a transmite un sentiment de echilibru si buna dispozitie locuitorilor.

 

Proportia unui spatiu sau element de design se defineste ca relatie/raport intre dimensiunile sale fizice. Un spatiu poate avea o proportie echilibrata, poate fi prea ingust sau foarte alungit, cu o inaltime agreabila sau, din contra, nepotrivita. Aceste tensiuni pot fi atenuate sau chiar eliminate printr-o amenajare inteligenta. Crearea unor subzone, a unui punct focal, a unor planuri intermediare sau doar a unui obiect de mobilier abil amplasat si dimensionat sunt numai cateva dintre „trucurile” folosite in amenajari pentru a armoniza ambianta unui spatiu.

 

O mica interventie realizata inteligent intr-un ambient existent poate transforma decisiv atmosfera unui spatiu, poate echilibra relatia intre obiectele amenajarii si transmite locuitorilor un sentiment de liniste si confort.

 

In privinta spatiilor cu dimensiuni reduse, designul interior poate amplifica vizual interiorul si poate crea un sentiment reconfortant de spatialitate. Este nevoie de o grupare eficienta a pieselor de mobilier, de degajarea suprafetelor intr-o masura cat mai mare pentru a pastra continuitatea vizuala, dar si de utilizarea unor finisaje adecvate care sa sustina „deschiderea” spatiului. Crearea unor planuri intermediare, chiar si numai a unor nise iluminate decorativ, amplifica perceptia spatiului si contureaza un sentiment de lejeritate si de stare de bine in interior.