Cum amenajăm biroul de acasă: opt sfaturi practice


Claudia C
 6007

Privit pana de curand ca un moft de cei mai multi dintre noi, biroul de acasa se dovedește în aceasta perioada un „must-have”. Atunci cand lucrezi de acasa, e important sa ai un spatiu functional, cu o atmosfera care sa te inspire. Iata cateva sfaturi de amenajare a biroului de acasa de care sa tii cont.

Alege locatia ideala

Probabil cel mai important aspect este unde anume amplasezi biroul de acasa. Majoritatea dintre noi nu au o camera dedicata și trebuie sa integreze zona de lucru într-una din încaperile existente. Ia în considerare felul și stilul tau de munca, dar și nevoile celor cu care împarti spatiul – daca activitatea ta este una solitara, și ai nevoie de liniște și intimitate, locul ideal se poate dovedi livingul sau chiar dormitorul (asta daca nu dispui de un garaj, colt de terasa sau mansarda pe care sa le poti adapta). Daca trebuie sa ai grija de cei mici în timp ce lucrezi, ar fi bine sa-ti amplasezi biroul cat mai aproape de camera lor, de bucatarie sau dining.

 

Planifica bine spatiul

Asigura-te ca îti creezi suficient spatiu pentru a lucra confortabil. Pare ceva de la sine înteles, dar trebuie sa ai suficient loc pentru a te mișca de jur împrejur. Tine cont de scaunul pe care îl folosești și de dimensiunile lui atunci cand pozitionezi biroul. Ia în considerare și necesitatile implicate de activitatea pe care o desfașori. Biroul trebuie sa fie suficient de încapator pentru laptop sau computer, agenda și alte materiale pe care le folosești. Gandește-te unde le vei pastra atunci cand nu lucrezi – un coș sau o cutie de depozitare pot constitui o solutie rapida.

 

Creeaza un spatiu multifunctional

Pentru spatiile mici sau deja configurate, în care nu încape un birou de sine statator, obiectele multifunctionale se dovedesc salvatoare. Un birou de dimensiuni mici poate fi folosit pe post de comoda sau masa de toaleta, în restul timpului. Daca nu ai loc sa incorporezi un birou în zona de zi, poti folosi un colt al mesei de dining – ai grija însa sa delimitezi bine activitatile – laptopul ramane pe masa doar în timpul programului de lucru 😊.

 

Alege un scaun de birou confortabil

Regula de la serviciu e valabila și acasa: protejeaza-ti spatele folosind un scaun de birou ergonomic și confortabil. Alege unul cu un design potrivit restului încaperii, mai degraba decat unul cu design standard, office. Dar asigura-te ca este conceput pentru statul la birou, pentru ca vei petrece aici ore întregi.

 

Profita de lumina naturala

Daca ai cum sa-ti așezi masa de lucru catre geam, te numeri printre cei norocoși. Lumina naturala ne energizeaza și binedispune și e sanatos sa beneficiem cat mai mult de ea.

 

Tine cont însa ca razele nu trebuie sa-ti bata în ecran – așaza biroul în functie de cum cade lumina pe parcursul zilei sau folosește un rulou de protectie sau draperie pentru a o obtura partial.

 

Daca vorbim de lumina artificiala, o veioza sau lampa este necesara pentru crearea atmosferei, seara. Poti ilumina biroul și printr-o lampa suspendata chiar deasupra lui – în felul acesta, nu încarci spatiul.

 

Tine cont de priveliște

La serviciu, vorbim cu un coleg atunci cand luam o pauza, dar acasa suntem de multe ori doar noi și biroul. E important ce vezi atunci cand ridici ochii din ecran. Poate te inspira și te face sa continui sa lucrezi daca vezi rafturi cu carti, sau poate ai cum sa montezi masa de lucru în fata unui geam care da spre gradina. Daca nu te poti bucura de nici una din acestea, poti oricand compensa cu o opera de arta – un tablou care te transpune în starea de creatie, sau un perete vopsit cu o culoare energizanta.

 

Pastreaza ordinea

Indiferent de obiectele de care ai nevoie atunci cand lucrezi, îti trebuie o solutie pentru depozitarea lor. Poti folosi rafturi deschise sau un corp cu sertare. Dezordinea este un factor care îti distrage atentia, de aceea e bine sa te straduiești sa ai cat mai putine lucruri la vedere, chiar daca acasa nu te vede nimeni.

 

Daca ai loc pentru birou langa o etajera sau biblioteca, poti folosi unul din rafturile ei pentru pastrarea obiectelor necesare la lucru.

 

Alege culori care te inspira

Știm deja cat de mult ne afecteaza culorile starea de spirit. Iar în perioada în care stam mai mult acasa suntem și mai vulnerabili la orice fel de stimul. Culorile de care te înconjori atunci cand lucrezi îti vor afecta eficienta și productivitatea. Nuanta desemnata ideala în mediul de lucru este oranjul. Nu înseamna însa ca trebuie sa pictezi o camera întreaga – un obiect, de exemplu o veioza, poate fi suficient.

 

Daca în fata biroului ai un perete, poti sa îl colorezi, integral sau partial, cu una din culorile care te stimuleaza.

 

Daca îti amenajezi biroul acasa, înconjoara-te de lumina și ordine, tine cont de felul în care îti desfașori activitatea, de nevoile și pasiunile tale și lucrurile care te inspira. Speram ca sfaturile noastre te vor ajuta sa-ti creezi un birou cat mai practic și confortabil acasa.